Parlamentul European - vocea cetǎţenilor europeni
Parlamentul European reprezintǎ cetǎţenii din Statele Membre ale Uniunii Europene. Este singura instituţie a Uniunii Europene ai cǎrei membri sunt aleşi în mod democratic, la fiecare cinci ani, prin vot universal direct. Reuniunile şi deliberǎrile Parlamentului European sunt publice. Deciziile, luǎrile de poziţie şi dezbaterile parlamentare sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi pe site-ul Parlamentului European, http://www.europarl.europa.eu.
Parlamentul European este ales la fiecare cinci ani. Ultimele alegeri parlamentare au avut loc între 10 şi 13 iunie 2004, în funcţie de ziua fixatǎ de fiecare Stat Membru în parte. Alegerea deputaţilor bulgari a avut loc în mai 2007, iar alegerea deputaţilor români a avut loc în data de 25 noiembrie 2007.
Scurt istoric
Comunitatea Europeanǎ a Cǎrbunelui şi Oţelului (CECO), înfiinţatǎ în septembrie 1952, prevede crearea unei “Adunǎri Comune” alcǎtuite din 78 de membri desemnaţi de parlamentele naţionale ale celor şase state fondatoare (Franţa, Germania, Italia, Regatul Ţǎrilor de Jos, Luxemburg şi Belgia). Semnarea în 1957 a Tratatelor de la Roma privind crearea Comunitǎţii Economice Europene şi a Comunitǎţii Europene a Energiei Atomice, a dus la unificarea adunǎrilor parlamentare din cadrul fiecǎreia dintre cele trei comunitǎţi sub numele de Adunarea Parlamentară Europeanǎ (142 de membri). În 1962 instituţia este redenumitǎ Parlamentul European, iar în 1979 au loc primele alegeri prin vot universal direct.
Cum este organizat Parlamentul European
Sediul Parlamentului European se aflǎ la Strasbourg, însǎ activitǎţile Parlamentului se desfaşoarǎ, din motive istorice, în trei sedii de lucru: Strasbourg, simbol al reconcilierii franco-germane, unde au loc lunar sesiunile plenare, Bruxelles, unde au loc sesiunile plenare suplimentare, reuniunile comisiilor parlamentare şi ale grupurilor politice şi Luxembourg, unde se aflǎ Secretariatul General.
Preşedintele Parlamentului European
Preşedintele Parlamentului European coordoneazǎ ansamblul activitǎţilor Parlamentului şi ale instituţiilor subordonate, prezideazǎ sesiunile plenare, reuniunile Biroului şi ale Conferinţei preşedintţlor grupurilor parlamentare şi confirmǎ formal adoptarea bugetului. Totodatǎ, reprezintǎ Parlamentul European în relaţiile internaţionale şi în relaţia cu alte instituţii comunitare. Întrucât mandatul preşedintelui este de doi ani şi jumătate, cu posibilitatea de reînnoire, noi alegeri au loc la jumǎtatea mandatului. În 2007, Hans Gert Pottering a fost ales Preşedintele Parlamentului European.
Membrii Parlamentului European
Dupǎ aderarea României şi Bulgariei, Parlamentul European numǎrǎ 785 de membri. Este cel mai mare parlament democratic din lume. Din 1979 membrii Parlamentului sunt aleşi prin vot universal direct fie la nivel regional (de pildǎ, în Belgia, Franţa, Italia, Polonia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord) fie la nivel naţional (Austria, Danemarca, Spania, Luxemburg, Republica Cehǎ, România). În Belgia, Grecia, Cipru şi Luxemburg votul este obligatoriu.
Egalitatea de gen şi transparenţa sunt principii care conduc modul de funcţionare al Parlamentului European: în 1979, doar 16,5% dintre fotoliile parlamentare erau ocupate de femei. Astǎzi, procentul a crescut la 30,3%, mai mult decât în majoritatea Statelor Membre. În ce priveste transparenţa, membrii Parlamentului sunt obligaţi sǎ menţioneze într-un registru public activitǎţile profesionale şi orice altǎ funcţie deţinutǎ sau activitate remuneratǎ.
Competenţele Parlamentului European
Competenţele Parlamentului European au crescut cu fiecare revizuire a Tratatelor. În prezent, Parlamentul decide împreună cu Consiliul Uniunii Europene în privinţa legislaţiei comunitare şi a bugetului Uniunii şi are, de asemenea, un rol de control.
Puterea legislativă
Orice parlament este investit cu putere legislativă. Deciziile Parlamentului European afectează viaţa cetăţenilor Uniunii, mediul în care trăiesc, educaţia pe care o primesc, sănătatea, protejarea lor în calitate de consumatori, de lucrători sau de cetăţeni pur şi simplu. Dacă prin tratatele fondatoare Parlamentul era doar consultat de Consiliu, astăzi poate modifica propuneri legislative în favoarea cetăţenilor pe care îi reprezintă. Prin procedura de codecizie, introdusă în Tratatul de la Maastricht, Parlamentul votează legislaţia comunitară împreuna cu Consiliul.
O propunere legislativă este adoptată după maximum trei lecturi, timp în care proiectul este analizat atât de Parlament, cât şi de Consiliul Uniunii Europene. Fiecare din cele două instituţii are dreptul de a aduce modificări. Daca nu ajung la un acord, după a doua lectură se creează un Comitet de Conciliere, format din membri ai Consiliului şi ai Parlamentului, care încearcă sa conceapă o formă comună a textului. În cazul în care Comitetul de Conciliere nu ajunge la un text comun, sau dacă Parlamentul sau Consiliul nu îl aprobă, actul legislativ nu este adoptat.
Mai mult, deşi Comisia Europeană are monopolul iniţiativei legislative, conform Tratatului de la Maastricht (intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993), Parlamentul European poate invita Comisia Europeană să înainteze o propunere pe care o considera prioritară Consiliului, făcându-i recomandări de conţinut
Parlamentul are în continuare un rol consultativ când este vorba de domenii “sensibile” cum ar fi politica fiscală, politica în domeniul concurenţei, politica industrială, Politica Agricolă Comună, anumite aspecte referitoare la politica socială şi la protecţia mediului, majoritatea problemelor legate de crearea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie (regimul vizelor, politici în domeniul imigrării).
Printre domeniile în care Parlamentul este colegislator se număra: interzicerea discriminării pe motive de naţionalitate, protecţia consumatorului, măsuri de protecţie a mediului în ce priveşte adoptarea şi implementarea programelor de mediu, protecţia sănătăţii prin garantarea de standarde minime de siguranţă pentru organele umane folosite în transplanturi, a sângelui şi produselor derivate, masuri în domeniul fitosanitar şi veterinar, adoptarea programelor de cercetare, implementarea şi finanţarea reţelelor transeuropene.
Puterea bugetară
Parlamentul şi Consiliul decid cum se cheltuiesc banii Uniunii. Procedura de examinare şi, ulterior, de adoptare a bugetului începe în iunie şi se încheie în decembrie, cand este adoptat bugetul pentru anul urmǎtor. Cheltuielile anuale se înscriu în cadrul financiar multianual stabilit de comun acord de Parlament şi Consiliu.
Cele douǎ institutii au dreptul la douǎ lecturi în care sǎ analizeze propunerile bugetare ale Comisiei Europene, pentru a se pune de acord în ce priveşte sumele finale şi alocarea acestora. Consiliul are ultimul cuvânt în privinţa cheltuielilor obligatorii (sumele alocate Politicii Agricole Comune - 46% din bugetul Uniunii Europene, din care 11% sunt alocati dezvoltǎrii rurale şi protecţiei mediului iar restul de 35% reprezintǎ plǎţi directe cǎtre fermieri, şi cele care decurg din angajamentele internaţionale ale Uniunii în ce priveşte sprijinul pentru dezvoltare), în timp ce Parlamentul poate amenda cheltuielile neobligatorii (fondurile structurale, energie, cercetare, transporturi, mediu, educaţie şi culturǎ).
Parlamentul European poate respinge bugetul dacǎ i se pare neconform cu nevoile reale ale Uniunii Europene. In acest caz, procedura bugetarǎ este reluatǎ.
Odatǎ încheiat anul financiar precedent, Parlamentul se bazeazǎ pe raportul prezentat de Curtea de Conturi pentru a evalua, prin comisia de control bugetar, utilizarea fondurilor bugetare. In fiecare an acordǎ descǎrcarea de gestiune asupra execuţiei bugetului de cǎtre Comisia Europeana. In 1998, comisia pentru control bugetar a constatat iregularitǎţi în acodarea de contracte societǎţilor comerciale şi a refuzat acordarea descǎrcǎrii bugetare, ceea ce a determinat demisia în bloc a Comisiei prezidate de Jacques Santer în 1999. In acelaşi an este înfiinţat Oficiul de luptǎ impotriva fraudei (OLAF) ca organ independent.
De câţiva ani Parlamentul se pronunţǎ în mod constant în favoarea reformei procedurii bugetare care ar trebui sa fie decisǎ prin codecizie şi sǎ renunţe la distincţia între cheltuielile obligatorii şi cele neobligatorii.
Puterea de control
Parlamentul European exercitǎ un control democratic asupra activitǎţilor comunitare. In acest scop, poate constitui comisii temporare de anchetǎ. (S-a întâmplat în cazul dosarului privind boala vacii nebune, când ancheta Parlamentului a determinat crearea unei agenţii veterinare europene în Irlanda).
Parlamentul, Comisia Europeană şi Consiliul
Parlamentul are un rol cheie în investirea unei noi Comisii: aproba sau respinge numirea Preşedintelui Comisiei, audiazǎ candidaţii la postul de comisar în cadrul comisiilor parlamentare competente. Deşi desemnarea acestora revine în sarcina guvernelor naţionale, Parlamentul poate respinge colegiul comisarilor în ansamblul sǎu. Posibilitatea ca Parlamentul European sǎ exercite acest drept l-a determinat în octombrie 2004 pe Jose Manuel Barroso sǎ modifice echipa propusa iniţial, în urma audierilor din comisiile parlamentare de specialitate.
În plus, Parlamentul poate înainta o moţiune de cenzurǎ pentru a sancţiona Comisia Europeanǎ. Este nevoie de o majoritate de 2/3 a deputaţilor europeni pentru a adopta moţiunea. Daca este adoptatǎ, Comisia poate fi obligatǎ sǎ demisioneze în bloc.
Comisia prezintǎ în mod regulat rapoarte Parlamentului, cum ar fi: Raportul anual referitor la funcţionarea comunitǎţilor, Raportul anual privind implementarea bugetului etc.
Un alt mod de a monitoriza activitatea celorlalte instituţii este adresarea de interpelǎri scrise sau orale Comisiei şi Consiliului Uniunii Europene, precum şi angajarea de dezbateri în cazuri flagrante de încalcare a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept. Aceste dezbateri şi interpelǎri duc de obicei la adoptarea de rezoluţii.
Parlamentul şi Consiliul European
La sfârşitul fiecǎrui summit al Consiliului European, care are loc, conform Tratatului, de cel puţin douǎ ori pe an (de regulǎ, pe lângǎ summiturile din iunie şi decembrie, alte douǎ reuniuni se desfǎşoara în martie şi octombrie), preşedintele Consiliului European transmite Parlamentului un raport cu rezultatele negocierilor (orientǎrile politice generale ale Uniunii) şi lanseazǎ o dezbatere cu membrii Parlamentului. La începutul fiecǎrui Consiliu European, preşedintele Parlamentului European este invitat sǎ exprime punctul de vedere al instituţiei pe care o reprezintǎ privind agenda întâlnirilor.
Rolul politic al Parlamentului European
Parlamentul European participǎ la definirea viziunii politice a Europei: este consultat de Consiliu în aspectele cheie ale Politicii Externe şi de Securitate Comune. La rândul sǎu, Parlamentul poate adresa interpelǎri Consiliului şi poate face recomandǎri.
În ceea ce priveşte aderarea unui nou stat membru şi majoritatea acordurilor internaţionale, aprobarea Parlamentului este obligatorie.
În negocierile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), Parlamentul recomandǎ Comisiei Europene (negociatorul principal al Uniunii), sǎ ţinǎ cont de problemele globale ale omenirii: combaterea sǎrǎciei, dezvoltarea, o viaţǎ politicǎ democratica. Parlamentul se implicǎ activ în susţinerea principiului unei dezvoltǎri mondiale echitabile, care sa aibă în centrul preocupărilor dezvoltarea societǎţii şi respectul drepturilor fundamentale. In acest sens, Parlamentul a respins unele protocoale financiare încheiate cu state nemembre cu regimuri nedemocratice şi a condiţionat implementarea protocoalelor de eliberare a deţinuţilor politici sau aderarea la convenţiile internaţionale de protejare a drepturilor omului.
În 1988, Parlamentul a creat Premiul Saharov pentru merite deosebite privind drepturile omului, protecţia minoritǎţilor, dezvoltarea democraţiei, statul de drept şi libertatea de gândire.
© Parlamentul European
